Jocuri pentru copii

Secțiunea adună jocurile din site care se pot juca cu copii, împreună cu explicații despre cum alegi între ele – ce joc merge la ce vârstă, cât durează și ce se întâmplă în primele cinci minute.

• Jocuri cu tablă și piese, cum sunt damele sau jocul de șah: reguli puține, dar fiecare mutare se vede pe masă.
• Jocuri de cărți, unde se amestecă, se împarte și se numără puncte.
• Jocuri de mișcare și de mimă, care nu cer nici tablă, nici cărți, doar spațiu și oameni.
• Jocuri de societate în cutie, cu partide mai lungi, potrivite pentru o seară întreagă în familie.

Cele mai multe jocuri abandonate nu sunt jocuri proaste, sunt jocuri nepotrivite pentru momentul respectiv.

Patru lucruri fac aproape toată diferența: câți ani are copilul, câți oameni joacă, cât timp aveți și cât de complicate sunt regulile.

1. 01Verifică vârsta recomandată și compară-o cu ce face copilul deja singur: recunoaște culori, numără, citește câteva cuvinte.
2. 02Numără jucătorii reali, nu jucătorii posibili. Un joc bun pentru șase persoane nu este la fel de bun ca un joc care merge pentru 2 persoane.
3. 03Alege durata în funcție de momentul zilei. Seara, înainte de culcare, o partidă de 15 minute se termină bine; una de 90 se termină cu nervi.
4. 04Citește regulile înainte, nu la masă. Cinci minute de citit scutesc douăzeci de minute de improvizat.
5. 05Ține cont de ce îi place copilului. Un copil care desenează toată ziua va prefera un joc de mimă unui joc de calcul.

Dacă ezitați între două jocuri, alegeți-l pe cel cu regulile mai scurte. Un joc simplu jucat de zece ori aduce mai multă distracție decât un joc complicat jucat o dată.

Vârsta contează pentru că se schimbă lucruri foarte concrete: cât timp poate un copil să stea atent la o singură activitate, dacă poate citi textul de pe cartonașe, cât de bine manevrează piese mici și cât de multe reguli ține minte în același timp. Un joc cu trei reguli merge la 4 ani. Același joc cu opt reguli merge la 8.

Grupele sunt orientative, nu praguri. Un copil de 5 ani care joacă des poate învăța șahul mai repede decât un copil de 8 ani care îl vede pentru prima dată. Folosește-le ca punct de plecare, apoi ajustează după cum merge prima partidă.

• Un singur copil: aici merg jocurile de tip puzzle sau provocările cu obiective, unde adversarul este propriul rezultat anterior.
• În doi: cele mai multe jocuri clasice cu tablă. Avantajul este că nu se așteaptă niciodată, dezavantajul că înfrângerea se simte direct.
• În familie, trei până la cinci: partidele mai lungi, unde un adult poate explica pe măsură ce se joacă.
• În grup, șase sau mai mulți: jocurile de mimă, de deducție și de petrecere, unde nimeni nu stă pe bancă.

Durata este criteriul pe care părinții îl ignoră cel mai des și care strică cele mai multe seri. Un copil mic poate rămâne concentrat la o activitate pentru un interval scurt, iar când depășiți acel interval jocul se termină oricum, doar că prost: cu piese răsturnate sau cu cineva care pleacă de la masă.

• Sub 15 minute: potrivit pentru primele jocuri, pentru serile de școală și pentru încercarea unui joc nou.
• 15 până la 30 de minute: intervalul în care intră majoritatea jocurilor clasice cu tablă.
• Peste 45 de minute: rezervă-le pentru weekend și pentru copii care au deja răbdare la jocuri mai scurte.

Un truc simplu: dacă un joc lung place, dar nu aveți timp, stabiliți dinainte o limită și un criteriu de câștigător la limita respectivă, de exemplu cine are mai multe puncte când sună ceasul. Se termină la timp și nimeni nu rămâne cu partida neîncheiată.

Diferența importantă nu este între ușor și greu, ci între reguli multe și decizii grele. Damele au reguli foarte puține, dar deciziile sunt reale, deci un copil se poate juca imediat și tot are ce învăța. Un joc cu douăzeci de reguli poate fi obositor fără să fie deloc profund.

Un joc nu trebuie să fie etichetat drept educativ ca să pună mintea la treabă. Cele mai multe jocuri obișnuite exersează câte ceva, iar dacă vrei o direcție anume merită să te uiți la ce ceri efectiv jucătorului în timpul turei.

• Memorie: cauți perechi sau ții minte ce a fost întors. Se joacă bine chiar și de la vârste mici.
• Logică: fiecare mutare are o consecință previzibilă, ca la dame și la șah.
• Numere: numeri puncte, aduni, împarți la echipe, ca la remi sau la septică.
• Cuvinte: pui întrebări, descrii, ghicești, ca la Cine sunt eu?
• Observație: urmărești ce fac ceilalți și tragi concluzii.
• Creativitate: explici fără cuvinte, desenezi, improvizezi, ca la mimă.

Formulările de tipul jocul acesta dezvoltă inteligența copilului nu sunt lucruri pe care le putem promite, deci nu le vei găsi aici. Ce putem spune concret este ce cere jocul de la jucător, iar asta îți este suficient ca să alegi.

Un joc de familie bun are o calitate rară: adultul nu se plictisește, iar copilul nu pierde de fiecare dată. Cel mai simplu mod de a obține asta este să alegi jocuri în care hazardul are un rol, sau jocuri de echipă, unde experiența adultului lucrează pentru grup, nu împotriva copilului.

• Jocuri cu zaruri sau cu cărți împărțite aleatoriu, unde norocul echilibrează diferența de experiență.
• Jocuri pe echipe, cu un adult și un copil în aceeași echipă.
• Jocuri de mimă și de ghicit, unde copiii sunt adesea mai buni decât adulții.
• Jocuri clasice în doi, jucate cu un handicap declarat de la început, de exemplu adultul joacă fără o piesă.

• Verifică vârsta recomandată de pe cutie și tratează-o ca punct de plecare, nu ca verdict.
• Citește regulile înainte de prima partidă, ca să nu le descoperi în timp ce toată lumea așteaptă.
• Uită-te la durata estimată și compară-o cu timpul pe care îl aveți efectiv.
• Numără jucătorii: multe jocuri au un interval optim mai îngust decât cel scris pe cutie.
• Când jocul are piese mici, ține cont de vârsta celui mai mic copil care ajunge la masă.
• Alege în funcție de ce îi place copilului, nu de ce ți-ar plăcea ție să îi placă.
• Strânge jocul complet după partidă. Un joc cu piese lipsă nu se mai joacă a doua oară.